Lotion bar / Massage bar – Ce este o cremă de corp solidă

Lotion bar / Massage bar – Ce este o cremă de corp solidă

Dacă nu ai încercat până acuma un Lotion Bar de la noi, s-ar putea să nu știi ce îi lipsește pielii tale! Acestea sunt arhipline cu unturi și uleiuri intens hidratante, care pot pătrunde adânc în pielea uscată și crăpată, oferind o regenerare maximă, fără a fi nevoie să folosești cremele obișnuite, pline de parabeni, substanțe chimice, conservanți sau multe alte substanțe dăunătoare, iar aromele divine ale batoanelor sunt ceva la care nu poți rezista! De la arome dulci de miere până la arome delicate de vanilie, sperăm că vei rezista tentației de a mușca din aceste batoane cu unt de cacao!

Ce este un Lotion bar / Massage bar?

Un baton hidratant (lotion bar/massage bar) este în esență o cremă de corp / loțiune hidratantă în formă solidă, asemănătoare unui săpun, dar cu efecte eficiente, precum o cremă lichidă. Batonul se păstrează în stare solidă atât timp cât este păstrat la temperatura camerei (sau temperaturi mai scăzute – în sezonul de vară – pentru a evita topirea). Se încălzește cu căldura mâinilor sau a corpului și se răspândește ușor oriunde dorești. La contactul cu pielea, căldura corpului topește ușor suprafața batonului solid care lasă în urmă ingrediente adorate cu arome delicate de unt de cacao și miere.

Ideale pentru sezonul rece, când temperatura este scăzută iar aerul uscat, când aplicarea constantă a unui produs hidratant este necesară pentru a evita pielea uscată sau efectele dureroase ale acesteia.

Cum folosim un Lotion Bar?

Folosirea unui baton hidratant este cât se poate de ușoară; trebuie doar să iei produsul în mâini și să-l încălzești cu căldură corporală, ceea ce va topi porțiunile de contact cu batonul. După ce acesta s-a încălzit puțin, poți începe folosirea prin frecare batonului pe partea corpului care are nevoie de hidratare. Dacă consideri că nu ai nevoie de așa mult produs, poți freca produsul între palme, apoi folosește mâinile pentru a acoperi pielea. Recomandăm folosirea lor în special la duș sau imediat după, când porii sunt deschiși.

De ce să folosești un Lotion bar?

Sunt multe motive pentru care ai putea înlocui crema ta obișnuită:

1. Organic/Fără chimicale – batoanele hidratante au o puternică reputație ca fiind o alegere mai sănătoasă, deoarece aceștia nu conțin ingredientele puternice care se regăsesc de obicei în cremele/loțiunile de corp precum parabeni, formaldehide, ftalați (toxine dăunătoare), petrol, Sodium lauryl sulphatesodium lauryl sulfate (SLS), arome artificiale și multe, multe altele. Batoanele Oilee Care conțin doar unturi naturale și uleiuri naturale.

2. Parfum natural, răsfăț pentru piele – mirosul batoanelor noastre hidratante este diferit de cele mai multe parfumuri, lumânări sau săpunuri vândute în magazine (care sunt de obicei parfumate cu parfumuri sintetice). Mirosurile lor sunt adesea mai moi și mai subtile și se vor purta foarte aproape de corp – nu vei avea un nor de parfum în jurul tău. Arome subtile de flori, înmiresmate ierburi de grădină proaspete, miere și vanilie, arome citrice, exotice, care te vor duce cu gândul la vacanțele mult așteptate!

3. Plăcere la duș – cel mai indicat moment pentru a aplica produsul hidratant este atunci când porii sunt deschiși, fie în duș / cadă, fie imediat după duș, pentru a permite loțiunii să pătrundă profund în piele, să sigileze și să protejeze pielea pe tot parcursul zilei.

4. Hidratare intensă de durată – Batoanele Oilee Care sunt perfecte pentru mâinile erodate, călcâiele crăpate, coatele și orice alte zone dure care au nevoie de dragoste. Formulat pentru a se topi la temperatura corpului, va lăsa un strat subțire de hidratare intensă care rezistă chiar și la spălarea ușoară; Excelent pentru asistente, bucătari, mecanici și oricine altcineva care se spală pe mâini frecvent.

5. Vergeturile în sarcină – Untul de Shea și untul de Cacao sunt două dintre cele mai bune emoliente. Acestea sunt excepționale la menținerea umezelii și hidratării pielii. Untul de Cacao este o grăsime naturală, iar din coaja nucilor de Shea sunt extrași acizii grași, care functionează prin stimularea procesului de reînnoire a pielii. Atât masajul cât și exfolierea periodică îmbunătățesc circulația sanguină, și astfel celulele epiteliale vor fi mai bine oxigenate, pielea va arăta mai tânără și riscul de vergeturi scade semnificativ.
Pe o piele sănătoasă, masajul trebuie să se facă circular și energic. Însă în zonele în care vergeturile au apărut deja, masajul trebuie sa fie mai blând pentru a nu provoca pielii pagube și mai mari.

6. Nu conțin apă – ingredientele din batonul Oilee Care sunt 100% active. Comparativ cu produsele din comerț clasice, care au un procent destul de ridicat de apă (ceea ce rezultă un produs mai lichid), folosind un Lotion Bar vei avea nevoie de mult mai puțină cantitate de produs aplicată pe corp, pentru a avea o piele strălucitoare și îngrijită.

7. Travel-friendly – cu toții am trecut prin asta, la controlul aeroportului, cu puțin timp înaintea îmbarcării spre un oraș îndrăgit, o țară nouă sau în vizita prietenilor, când suntem obligați să renunțăm la cremele preferate pentru că depășesc cantitatea permisă la bagaje. Batoanele noastre naturale sunt solide la temperatura camerei, deci nu trebuie să îți faci griji că vei rămâne fără acesta, la controlul aeroportului!

8. Renunțați la recipiente/cutii de plastic – deoarece batonul este sub formă solidă, nu necesită depozitarea într-un recipient, care de cele mai multe ori este din plastic. De asemenea, deoarece ingredientele din compoziție sunt toate naturale, procesul creării unui baton hidratant este prietenos cu mediul.

9. Forma ergonomică – forma acestor batoane este de asemenea aleasă pentru a se potrivi ergonomic cu forma palmei, cu mâna, ceea ce face aplicarea lor în locurile dorite mai ușoară ca o adiere de vânt!


Pe lângă o îngrijire adecvată și o rutină exactă, în ultimul rând nu uita să te menții hidratată! Transformă-ți porția zilnică de apă, făcând-o mai apetisantă și delicioasă, încercând rețetele noastre delicioase: o apă antioxidantă cu țelină sau o apă detox cu ceai verde, pentru că știm cât de important este să hidratăm corpul și din interior! ❤

Surse:
https://www.freepik.com/free-photo/coconut-with-almond-organic-soap-bars-top-view_5894756.htm
https://www.freepik.com/free-photo/organic-soap-bar-with-lavender-close-up-shot_5891367.htm
https://www.freepik.com/free-photo/pregnant-woman-her-husband-hand-showing-heart-shape_3396980.htm
https://twitter.com/lushcosmetics/status/986397129231908865
https://www.lushusa.com/stories/article_products-for-pregnancy.html

Adaugă comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi vizibilă. Câmpurile marcate * sunt obligatorii