Preparare: 5 minute
Macerare: 12 ore
Calități nutritive
Fructele de fenicul conțin 2-6% ulei volatil, ale cărui componente principale sunt transanetolul (50-70%) și fenchona (până la 20%), ultima imprimând gustul amar și camforat uleiului atunci când se află în cantitate mare. În medicina populară din România, decoctul din întreaga plantă se folosește pentru calmarea colicilor din indigestii, în tratamentul tusei sau ca stimulent al lactației la femei.
În compoziția fructelor de fenicul au mai fost puse în evidență – furanocumarine (xantotoxină, bergapten, imperatorină), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid clorogenic), flavonoide, glucide, proteine (14-22%), precum și ulei gras (9-20%) format din gliceride ale acizilor petroselinic, oleic, linoleic.
Lămâia are cu o acțiune antioxidantă care contribuie la o mai bună conservare a fructelor și legumelor puse la macerat. Aceasta conferă apei matinale o aromă acrișoară și revigorantă.
Ghimbirul este utilizat în primul rând datorită proprietăților sale carminative, stomahice și stimulante la nivelul căilor digestive, fiind recomandat în hipoacidoza gastrică și ca stimulator al apetitului, bogat în cupru și mangan.
- Taie feniculul în bucățele
- Taie ghimbirul în felii subțiri
- Adaugă peste acestea 2-3 felii de lămâie
- Pune toate ingredientele într-un recipient și completează cu 1l apă
- Lasă la macerat 12 ore, la rece, înainte de a consuma

Sursa: Ape detoxifiante și infuzii sănătoase, Geraldine Olivo, 2016
Adaugă comentariu